mă plictisesc

da. mă plictisesc şi nu mi se pare corect să mă plictisesc de una singură aşa că m-am hotarât să vă plictisesc şi pe voi ăştia care vă pierdeţi vremea citind ce scriu eu. deja v-aţi plictisit... mă prind repede! norocul vostru că nu mă prea interesează şi o să scriu mai departe tot felul de bălării care mai de care mai plictisitoare. să începem deci cu nişte întrebări care mă bântuie de câteva zile:

ironia sorţii „este atunci când” vinerea trecută am cerut o zi liberă de la muncă şi nu s-a putut, iar mâine, deşi aş vrea, n-am voie să lucrez fiindcă nu vor să mă lase?

cum poţi pierde vremea cu adevărat în condiţiile în care nu ai vreme de pierdut?

pornind de la premisa că eu sufăr atunci când mă plictisesc stând degeaba şi nu când lucrez, timpul meu liber ar trebui plătit oare mai bine decât timpul în care muncesc?

decât?

oare nu-mi plac copiii pentru că pur şi simplu nu-mi plac, nu am suficientă răbdare sau îi invidiez de moarte pentru viaţa lor lipsită de griji (aş putea invidia vreodată pe cineva care salivează necontrolat?)?

voi învăţa să gătesc vreodată sau mă paşte o viaţă de sandwich-uri şi cartofi prăjiţi?

oare ce muzică o să ascult peste vreo 10 ani şi cât de proastă o să mi se pară atunci muzica pe care o ascult acum?

oare am pus toate diacriticele?

momentan am o singură certitudine: post-ul ăsta plictisitor îl precede pe următorul...